Colegiul de Inginerie din Strășeni pregătește „soldați universali” pentru industria autohtonă. Ce avantaje au studenții care urmează cursurile instituției.

Colegiul de Inginerie din Strășeni pregătește „soldați universali” pentru industria autohtonă. Ce avantaje au studenții care urmează cursurile instituției.

Colegiul de Inginerie din Strășeni a fost creat de la zero cu suportul și asistența investitorilor străini, unde este aplicat cap-coadă sistemul dual de instruire. Acesta este la al doilea an de activitate și oferă prerogative de dezvoltare industrială și sincronizarea cererii pieței muncii cu oferta sistemului educațional. Mai jos puteți citi un interviu cu directorul instituției, Marin Ciobanu, despre activitatea Colegiului și noutățile pe care le introduce în sistemul de învățământ din Moldova.

— În ultimii ani, în Moldova se discută mult despre învățământul dual. Care sunt șansele ca acest sistem să se dezvolte la un nivel înalt la noi în țară?

marin

Marin Ciobanu, directorul Colegiului de Inginerie din Strășeni

— Din păcate, constatăm că în R. Moldova sunt foarte mulți povestitori, „experți-vrăjitori” care le cunosc pe toate, dar în realitate sunt foarte departe de procesele educaționale reale. Noi am vorbit mai puțin. Am mers direct pe dezvoltarea acestui Colegiu. Și sunt mândru că împreună cu echipa mea, în ciuda multitudinii de probleme, inclusiv create și artificial, am reușit să creăm cea mai performantă instituție tehnică din țară.

— Ce este un centru HAAS și cât de important este pentru noi să avem un astfel de centru?

— Rețeaua Centrului de Educație Tehnică Haas (HTEC) este o organizație la nivel mondial de instructori în tehnologii de fabricație, care utilizează posibilitățile și tehnologiile Haas Automation pentru a dezvolta cele mai bune practici de fabricație și metode de instruire cu utilizarea echipamentelor avansate de producție în scopuri educaționale.

După destrămarea URSS, companiile autohtone au pierdut piețele de desfacere, iar baza tehnico-materială a acestor IMM este învechită. Plus, procesele de producere sunt depășite. Centrul HAAS va duce la dezvoltarea gradului de competitivitate și va pregăti forță de muncă calificată pentru aceste întreprinderi. HAAS este conectat la rețeaua internațională, investind multe resurse financiare în inovare și cercetare. După părerea mea, este o strategie bună, dat fiind faptul că, anual, zeci de mii de tineri/studenți și alte grupuri beneficiază de instruire, pregătire profesională și calificare.

colaj

— Ce are țara noastră de câștigat în urma deschiderii unui Centru HAAS?

— În ultimii cinci ani, din țară au plecat circa 200 de mii de persoane, preponderent populație activă. Pentru a stopa acest fenomen, este vital să creăm oportunități în Republica Moldova, iar deschiderea Centrului HAAS vine să rezolve această problemă. Odată cu forța de muncă calificată, companiile antrenate în sectorul industrial vor avea tendința de a investi în echipamente performante, fiind siguri că va avea cine lucra la aceste mașini. Totodată, dacă este vorba de oportunități pentru companiile din țara noastră, alte aspecte, nu mai puțin importante, sunt volumele de lucru și piețele de desfacere. În acest sens, Asociația Patronală din Industria Prelucrătoare (APIP), pe Platforma „Automotive Mechatronic Cluster” din care face parte și Colegiul de Inginerie, a lansat de curând „Programul de Suport pentru Furnizorii Locali” (PSFL).

3

— Ce presupune „Programul de Suport pentru Furnizorii Locali”?

— Menirea PFSL este de a conecta IMM-urile de la noi cu companiile transnaționale. Astfel, susținând companiile locale, creăm premise de dezvoltare a acestora, plus locuri noi de muncă cu valoare adăugată înaltă. Asta mai presupune că IMM-urile noastre au oportunitatea unică să facă parte din lanțul valoric mondial. Studiile internaționale arată că, întreprinderile care sunt implicate în astfel de procese creează în mediu 100 de locuri noi de muncă bine plătite.

— Sunt companiile noastre destul de pregătite pentru un astfel de program?

— Companiile noastre au deficiențe la baza tehnico-materială, la disponibilitatea forței de muncă calificate, dar și la procesele de organizare, producere, standardizare și calitate. Astfel, ASFL oferă măsuri și acțiuni concrete pentru ridicarea gradului de competitivitate celor ce vor fi parte a acestui program. Inclusiv la acest capitol, Colegiul de Inginerie are un rol important, dat fiind faptul că absolvenții vor fi soldați universali.

7

— Ce aveți în vedere prin soldați universali? 

— Absolvenții Colegiului de Inginerie, pe lângă diploma de absolvire, vor mai obține alte patru certificate și diplome recunoscute la nivel internațional. La Colegiu actualmente se studiază două specialități: Mecatronică și Utilaj Tehnologic și accesorii.

Unul dintre cele patru documente menționate mai sus este diploma TUV – management și calitate, curs care va fi predat de către specialiști de la Academia TUV din Germania. Studenții Colegiului vor primi totodată și certificat de sudori internaționali. Și, când vorbim de sudură, nu se are în vedere numai competențe de sudura clasică, dar și modalități de sudură avansată cu ultrasunet și laser. Centrul HAAS va oferi diplomă internațională și certificare recunoscute internațional Solidwork și Solidcom.

sursa: diez.md

Lasă un comentariu

Tel.: +373 60 286 086
E-mail: admitere@colegiu-inginerie.md

Abonare Newsletter

Colegiu Inginerie ©  Toate drepturile rezervate.