MARIN CIOBANU, LA INAUGURAREA COLEGIULUI DE INGINERIE STRĂȘENI: „PROIECTELE CARE S-AU NĂSCUT GREU, AU ULTERIOR SUCCES”

Elevii pasionați de inginerie vor avea posibilitatea să studieze la Colegiul de Inginerie în orașul Strășeni. Colegiul este o parte componentă a Zonei Economice Libere „Bălți”, subzona Strășeni, iar curricula de învățământ are la bază modelul Germaniei.

După cum comunică TRIBUNA, la evenimentul de inaugurare a Colegiului a participat conducerea ZEL „Bălți”, precum și Premierul Pavel Filip.

Directorul ZEL „Bălți”, Marin Ciobanu, a menționat că proiectul a fost inițiat încă în 2013 și chiar dacă a fost greu de implementat, astăzi s-a reușit deschiderea Colegiului.

„Mulți nu au dorit deschiderea acestui Colegiu, dar am reușit. Astăzi, încă 60% din utilaj se află încă în drum, dar spre sfârșitul anului vom avea echipamentul. Din propria experiență știu că proiectele care s-au născut greu, au ulterior succes. Așa ziceau mulți și de ZEL „Bălți”, dar vedem că astăzi activăm cu succes. Cea mai bună achiziție a Colegiului sunt profesorii. Mă mâdresc că am reușit să cooptez pentru o echipă managerială foarte bună”, a spus Marin Ciobanu.

De asemenea, directorul ZEL „Bălți” a spus prin ce se va deosebi Colegiul dat de celelalte instituții de învțământ.

„Noi vom fi cap coadă cu autoinstruirea. Tinerii vor merge 3 luni la întreprinderi pentru practică, iar ulterior 3 luni vor avea la Colegiu și practică, și teorie. Am avut deja o mini experiență cu compania Draxelmeier, unde câțiva tineri au fost implicați în procesul de muncă. Chiar ei au verificat cum lucrează muncitorii. Fiecare tânăr va achita 50 euro pe lună, iar fiecare companie și-a asumat să achite salariu minim care există pe economie. Tinerii care vor merge la companii vor primi un supraveghetor de practică. Cei care trec aceste practici vor intra mai ușor în contact cu întreprinderile”, a spus Marin Ciobanu.

La rândul său, Pavel Filip a menționat că educația, ingineria, mediul de afaceri și tinerii sunt lucruri la care ține foarte mult și care sunt motoarele dezvoltării țării noastre. Pavel Filip a accentuat că pregătirea specialiștilor de calitate va diminua problema deficitului forței de muncă în companiile mari.

„Este un vis al meu să trecem de la investiții în brațe de muncă, la investiții în materie cenușie. Mă refer nu doar să pregătim oamenii pentru asamblarea componentelor auto, dar să facem un pas mai departe: să vorbim despre ingineria mecanică, despre software, R&D și IT”.

Colegiul este dotat cu săli moderne de studii, table interactive, echipamente inginerești de ultimă generație. Acesta mai dispune de un cămin cu 44 de locuri.

sursa: tribuna.md