Sesiune de instruire dedicată dezvoltării învățământului dual la Colegiul de Inginerie din Strășeni

Pe data de 11 iunie, IP Colegiul de Inginerie din Strășeni a fost gazda unei sesiuni de instruire adresate agenților economici locali interesați să se implice în susținerea și dezvoltarea învățământului profesional în sistem dual.

Evenimentul a fost organizat cu participarea reprezentanților Camerei de Comerț și Industrie a Republicii Moldova, Ministerului Educației și Cercetării al Republicii Moldova și a unor agenți economici deja activi în formarea viitorilor specialiști calificați, care au prezentat exemple de bune practici și beneficii reale ale colaborării dintre mediul academic și cel economic.

În cadrul întâlnirii s-au discutat:

  • avantajele concrete ale învățământului dual pentru elevi și angajatori;

  • modul în care parteneriatele contribuie la formarea unei forțe de muncă bine pregătite;

  • pașii necesari pentru implicarea efectivă a agenților economici în acest proces.

Într-un context economic în continuă schimbare, învățământul dual reprezintă o soluție sustenabilă pentru formarea tinerilor și dezvoltarea comunităților locale.

IP Colegiul de Inginerie din Strășeni își reafirmă angajamentul de a colabora cu mediul de afaceri și autoritățile publice pentru a oferi elevilor nu doar educație de calitate, ci și un itinerar clar spre o carieră de succes.